„Să nu uităm că relația analitică se bazează pe dragostea pentru adevăr -adică o recunoaștere a realității- și că exclude orice formă de înșelătorie sau escrocherie” (Sigmund Freud, Analiză cu final și analiză nesfărșită- 1937)
Psihoterapia este o artă profund individuală, este un proces psihoterapeutic care oferă atât expertiză de specialitate precum și un anumit gen de relație care permite angajarea într-un proces psihic de maturizare, descărcare și creștere. Reușita unui discurs cu adevărat sincer despre sine fructifică șansele de a trăi o viață plină și satisfăcătoare. Această onestitate nu este ușor de atins, ci vizează mai degrabă cultivarea capacității de recunoaștere a ceea ce de multe ori este dureros și nu este conștient de noi înșine.
Efectul Păsării Dodo (Luborsky, Diguer, Singher și Dicker, 1993) este un fenomen care vorbește despre faptul că trăsăturile comune ale tuturor psihoterapiilor eficiente funcționează similar, independent de apartenența ideologică a practicienilor. Nu există o unică tehnică, universal aplicabilă, pe modelul patului lui Procust, motiv pentru care fiecare clinician lucrează într-un mod care are sens pentru el și în care își poate exprima felul de a fi, ținând cont de nevoia acestuia de a-și onora propria individualitate (Nancy McWilliams, 2020).
Practicarea psihoterapiei este un proces fascinant și atractibil, caracterizat de anxietate, ambiguitate și incertitudini iar motivațiile conștiente mai mult ascund decât dezvăluie ce dorințe pot fi satisfăcute în terapie (Sussman,M., 2007), de aceea este esențială formarea profesională a terapeutului (supervizare și dezvoltarea propriului proces terapeutic) precum și dezvoltarea unor atitudini – curiozitate și uimire, respect pentru complexitate, empatie, capacitatea de a avea speranță, credință și curaj- necesare explorării substraturilor minții umane și trezirii poftei de cunoaștere și autocunoaștere, a acelor părți a căror existență era inconștientă sau care erau pierdute în învălmășeala gândurilor.
Nu în cele din urmă, arta se naște din incomensurabilitatea gestionării responsabile a transferului și contratransferului întrucât așa cum sublinia Greenberg, 2001 „Contratransferul este aerul pe care pacienții noștri îl respiră.”
