Psihoautentic

„Ființare” în drum spre „acasă”

Viața lăuntrică, luptele cu propriile afecte sunt problematici ce presupun confruntarea cu conflictele fundamentale omenești, iar aceste așteptări chinuitoare uneori se limpezesc într-o mișcare, ce creează reprezentarea acestora prin calea psihoterapiei.
      O reprezentare a esenței psihoterapiei poate fi privită în concordanță cu revelația lui Kant potrivit căreia realitatea exterioară este construită în virtutea constructelor mentale interioare, iar lumea interioară este construită pe baza experiențele trecute. Imperativul moral al lui Kant face referire la acea năzuință puternică spre un „acasă” căruia îi aparținem cu adevărat, acel „acasă” care te face să te simți acasă în propria piele.
De asemenea, această perspectivă face apel la Etica lui Spinoza dedicată „depășirii sclaviei afectelor”, care a fost considerată de către Goethe, un sedativ pentru pasiuni. Metoda matematică a lui Spinoza era în antiteză cu sentimentele poetice ale lui Goethe. Starea de venerație a lui Spinoza se datora faptului că înțelegea existența legăturilor din natură, era un raționalist care vedea în lume un lanț nesfârșit de cauze. Această viziune a unui univers ordonat, cu legi previzibile derivate din matematică, a unei lumi cu o putere explicativă infinită, i-a conferit liniște lui Goethe.
       Încercând să răspundă întrebărilor de genul:  Ce sunt eu? Care este miezul meu?, Esența mea?, Ce anume mă face să fiu ceea ce sunt? Ce anume mă face să fiu această persoană și nu alta?, Spinoza a oferit un răspuns în perspectiva sa raționalistă:
         „Când mă gândesc la ființare, adevărul fundamental este că: eu mă străduiesc să perseverez în propria ființare. Dar nu-mi imaginez omul ca pe o creatură solitară. Am o perspectivă diferită asupra ideii de legătură. Caut viața fericită care nu vine neapărat din existența unei legături, ci din lipsa separării. Temelia gândirii mele e că doar prin intermediul logicii putem înțelege o parte din esența Naturii sau a lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu este infinit iar noi avem capacitatea limitată deoarece suntem ființe finite. De aceea, pentru a înțelege mai bine, trebuie să încercăm să privim lumea sub specie aeternitatis– din perspectiva eternității. Trebuie să mă lepăd de propria identitate, să depășesc obstacolele pe care atașamentul față de propriul sine le pune în calea cunoașterii. Când reușesc să fac asta, granițele dintre mine și ceilalți dispar, se instalează o stare de liniște și nici un eveniment care mă privește, nici chiar propria moarte nu mai contează. Această experiență este lipsa separării mai degrabă decât a existenței unei legături.
E ceva solitar, dar în mod paradoxal, această idee poate aduce împreună toți oamenii, este vorba de a fi în același timp în afară, dar și parte a ceva. Sună paradoxal să spui că oamenii își pot fi cel mai de folos unii altora atunci când fiecare își urmărește propriul scop. Dar pentru oamenii raționali, acest lucru e perfect valabil. Egoismul luminat duce la utilitate reciprocă.”
Irvin D. Yalom- Problema Spinoza

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook