Lucrarea clasică a lui Winnicott (1949) despre necesitatea urii în contratransfer este adesea citată, însă adevărata dificultate constă în folosirea tehnicilor în practica reală. Mulți terapeuți se simt vinovați pentru furia și ura lor încât se desprind complet de aceste emoții, aceste sentimentele negative puternice fiind rareori conștientizate. Cercetările recente asupra afectului susțin ideea că toate afectele sunt comunicate, chiar dacă doar inconștient. Așa că terapeuții care cred că își pot ascunde furia sau ura de clienții lor, nu fac decât să se păcălească singuri.
Gabbard (1996a) notează că reconstituirile sadomasochiste apar atunci când clientul stimulează furia în terapeut, care în cele din urmă atacă, împlinind în mod sadic așteptările clientului de respingere și pedeapsă. Safran și Muran (2002) afirmă că „cazurile cu rezultate slabe sunt acelea ce conțin un proces interpersonal negativ” (p. 1). Langs (1974) spune că alianța sadomasochistă apare cel mai adesea atunci când terapeutul își neagă furia, sau atunci când nu este conștient de aceasta.
Emmanuel Ghent (1990) subliniază distincția dintre supunerea masochistă și abandonare/predarea emoțională. Ghent susține că predarea emoțională reprezintă acea parte a predării în fața propriilor sentimente, pe care o vede ca esențială în procesul terapeutic. El atenționează asupra faptului că mulți oameni se supun într-un mod masochist în loc să se predea cu adevărat. Madola (1999) susține că pentru a reîncadra procesul terapeutic în contextul reciprocității, terapeutul ar trebuit să se predea emoțional pacientului în momentele critice sau de dificultate, pentru ca pacientul să poată face la fel. Din nefericire, mulți terapeuți se supun masochist decât să riște onestitatea emoțională prin vulnerabilitate reală. Deoarece terapeuții sunt autocritici și pun nevoile celorlalți în prim plan, devine dificilă diferențierea calitativă între martirizarea terapeutului și disponibilitatea emoțională a acestuia.
Atunci când clienții devin nemulțumiți, furioși, răzbunători sau când se ajunge la un impas în psihoterapie, mulți terapeuți nu știu cum să gestioneze agresivitatea pacienților. Dorind să fie văzuți în continuare ca oameni buni, amabili, plini de compasiune și poate simțindu-se vinovați că nu sunt receptivi la nevoile pacienții lor, ei optează adesea pentru o supunere masochistă ca substitut pentru onestitatea emoțională. Este mai ușor să-l lași pe clientul furios să atace decât să-ți exprimi rănirea, furia, confuzia sau orice altă emoție ce ar putea fi simțită. Dacă terapeutul își neagă și suprimă sentimentele de furie sau ură față de client, crește probabilitatea acționării într-o manieră pasiv-agresivă.
Nu este terapeutică retragerea terapeutului în fața unui client furios. Deși le este mai ușor să adopte comportamente naturale defensive/de retragere, terapeuții trebuie să lupte din greu cu ei înșiși pentru a ieși din poziția de supunere masochistă. La comportamentul de retragere al terapeutului, clientul se va simți disprețuit, rănit și abandonat, deoarece acesta caută un răspuns afectiv. Terapeuții trebuie să-și găsească propriul stil de a răspunde în mod natural, cu sinceritate și convingere întrucât schimbarea are loc doar atunci când clientul și terapeutul experimentează o emoție profundă. Aproape toți clienții au nevoie de ajutorul terapeutului pentru a finaliza ciclul de comunicare afectivă pe care îl inițiază în tratament. Astfel o intervenție terapeutică presupune implicare emoțională și uneori dezvăluirea a ceea ce simte terapeutul, la cererea clientului sau ca o modalitate de ieșire din impas.
În fața unui client abuziv, terapeutul se poate simți furios, iritat, rănit sau chiar teamă. Însă unii terapeuți se protejează excesiv fără a lăsa pe nimeni să ajungă la ei. În acest ultim caz terapeuți nu sunt conștienți de propriile emoții puternice până când acestea explodează și creează o punere în act. La aceasta situație complicată terapeutul care reacționează emoțional inconștient trebuie mai întâi să identifice ceea ce simte în primul rând față de client. Apoi poate formula o intervenție eficientă lăsând clientul să vadă și să simtă impactul emoțional pe care îl are asupra terapeutului, folosind ca tehnică onestitatea și disponibilitatea emoțională.
(Maroda, K. J., 1991, The Power of Countertransference- Innovation in Analytic Technique)
