Psihoautentic

„Den Witz”

În lucrarea sa „Cuvântul de spirit și relația sa cu inconștientul”, 1905, Freud a încercat o analizare în profunzime a esenței plăcerii. Acesta a lansat ipoteza unei plăceri prin aluzii, susținând că această plăcere anticipată deschide, la rândul său, calea unei plăceri mai intense prin ridicarea inhibiților interne. În mod analog, a explicat modul în care este atinsă o plăcere mai mare ca urmare a unei senzații de plăcere mai mici, care acționează ca o recompensă cu rol de seducere.

Cuvântul de spirit necesită un efort filozofic prin rolul pe care îl deține în viața noastră spirituală. Acesta are un pronunțat caracter social, ce urmărește să comunice un mesaj. Cuvântul de spirit este întodeauna un joc care urmărește să obțină plăcere din activitatea dezinteresată a aparatului psihic. Placerea produsă de formă este o plăcere preliminară care deschide calea spre o plăcere instinctuală. Acesta utilizează tehnici comune visului, respectiv condensarea, deplasarea, reprezentarea prin contrariu și utilizarea nonsensului.

După Th. Lipps (Komik und Humor, 1989) cuvântul de spirit este „comicul absolut subiectiv, adică comicul pe care îl producem noi înșine, iat după K. Fischer (Uber den Witz, 1889) cuvântul de spirit este o judecată jucăușă (…)așa cum libertatea estetică constă în observația jucăușă a lucrurilor.

Celor preocupați de cuvântul de spirit, le-a plăcut să îl definească drept atitudinea de a găsi asemănări acunse. Scriitorul Jean Paul (Fr. Richter) spune „Libertatea dă spirit și spiritul dă libertate” , „Spiritul este un simplu joc de idei.”

Caracterul spiritual al cuvântului de spirit trebuie căutat în formă, în modul de exprimare în acea scurtare/condensare considerabilă și în acea posibilitate ivită întâmplător care conține esența contrastului, ca pe o condensare cu formare substitutivă.

Cuvântul de spirit este o contribuție adusă comicului din domeniul inconștientului. Cuvântului de spirit presupune o tehnică a restaurării semnificației depline în cazul expresiilor al căror sens a pălit. O altă tehnică presupune regăsirea elementului cunoscut. Această recunoaștere generează plăcere datorită reducerii efortului psihic și a faptului că regăsim ceva cunoscut de fiecare dată când în locul lui ne-am fi putut aștepta la ceva nou. Plăcerea primitivă produsă de regăsirea unor elemente identice și ușurința muncii intelectuale favorizează utilizarea comparației.

 Comparând ce este necunoscut cu ceea ce este cunoscut, abstractul cu concretul, caracterul comic crește indiscutabil odată cu creșterea diferenței de nivel al consumului de abstractizare dintre cei doi termeni ai comparației. Astfel, comicul de comparație nu este decât un caz de minimalizare. O comparație poate fi în același timp spirituală și comică, atunci când aceasta devine un auxiliar al anumitor tehnici ale cuvântului de spirit, de exemplu al unificării sau aluziei. Spre exemplu, „Este aproape imposibil să porți făclia adevărului printr-o mulțime de oameni fără să pârlești barba cuiva” este una din scrierile lui Lichtenberg (vol. II al ediției Gottingen, 1853) ce reprezintă o comparație spirituală, deoarece ia în sens literal o formulă uzată „făclia adevărului”, și ea nu este comică, deoarece făclia, deși un obiect concret, nu este lipsită de o anumită noblețe.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook