Symington (1999) afirmă că filosofia tulburării de personalitate narcisice este una a supraviețuirii, în vreme ce aceea a unei personalități săntoase este una a libertății și creativității. Mai mult, Symington sugerează că terapeuții ar obține mai multe rezultate pozitive în tratarea problemelor narcisice dacă s-ar lucra în baza unei ontologiii care presupune că scopul psihicului este libertatea și creativitatea: „Unul dintre motivele pentru care nu rezolvăm problemele prezentate clinic prin narcisism, este acela că folosim un model inadecvat. Modelul fals este credința că supraviețuirea este scopul eforturilor umane. Filosofia personalității narcisice este supraviețuirea; filosofia personalității sănătoase este realizarea libertății emoționale”
În cazul pacienților cu tulburări narcisice un remediu rapid și insațiabil, ca hrană particulară pentru a le satisface foamea, poate lua forma nevoii de admirație, de adulație și de cucerire, nevoi care pot fi conștientizate și alchimizate în terapie sub forma nevoii de dragoste și nevoii de autenticitate, un gen de hrană consistentă care necesită timp pentru a fi preparată.
Toată viața noastră călătorim spre adevăr, libertate și creativitate cu măsura în care încercăm să ne călăuzim după dictonul lui Socrate: „Cunoaște-te pe tine însuți”, dar, între timp, suntem puțin preocupați cu autoamăgirea și, destul de des, preferăm să nu ne cunoaștem pe noi înșine. În orice călătorie există o „cale” și o „destinație”. Această destinație este în același timp foarte dezirabilă și foarte amenințătoare iar calea este mai degrabă o permanentă oscilație între cele două.
Symington, N. (1999)- The Core of Narcissism
