Una din trăsăturile unei personalități bine integrate este tăria de caracter. Tăria de caracter se bazează pe unele procese foarte timpurii. Prima relație, fundamentală, în care copilul trăiește sentimente de iubire, dar și de ură, este relația cu mama. Pe lângă faptul că mama reprezintă un obiect extern, sugarul introiectează aspecte ale personalității mamei. Dacă aspectele bune ale mamei introiectate sunt simțite ca dominante față de aspectele frustrante, mama bună internalizată devine astfel temelia pentru tăria caracterului. Căci dacă mama poate fi simțită ca fiind călăuzitoare și protectoare, identificarea cu ea face posibilă liniștea interioară. Succesul acestei prime relații se extinde asupra relațiilor cu alți membrii ai familiei și se reflectă în atitudinile adultului, atât în cercul familial, cât și față de oameni în general.
Internalizarea părinților buni și identificarea cu ei se află la baza loialității față de oameni și a capacității de a face sacrificii pentru convingerile personale. Loialitatea față de ceea ce este iubit presupune gestionarea anxietății cu privire la acele obiecte/ situații ce pun în pericol ceea ce este simțit drept bun. Acest proces nu reușește întru totul niciodată, iar teama că distructivitatea poate să pună în pericol obiectul bun extern, cât și obiectul bun internalizat, continuă să existe.
Mulți oameni aparent echilibrați nu au tărie de caracter. Ei își fac viața ușoară evitând conflictele interioare și exterioare. În consecintă, își neagă adevăruri profunde, urmăresc reușite sigure sau lucruri avantajoase și nu-și pot forma convingeri personale.
Însă caracterul puternic este specific unei personalități echilibrate doar dacă este atenuat de considerația față de ceilalți. Înțelegerea față de ceilalți, compasiunea, simpatia și toleranța ne îmbogățesc experiența asupra lumii și ne fac să simțim mai multă siguranță lăuntrică și mai puțină singurătate.
(Melanie Klein, 1975, 2025)
