În esența ei, estetica este psihologie aplicată, ea se ocupă nu doar de substanța estetică a lucrurilor ci și de problema psihologică a atitudinii estetice. Atitudinea noastră generală față de artă a fost dintodeauna empatetică și putem socoti frumos doar acel lucru asupra căruia ne putem exersa empatia. Corespunzător, este frumoasă doar acea formă în care poți să te transpui. Lipps spunea: „Frumusețea formelor este această trăire a mea ideală, liberă în ele.” Forma în care nu te poți transpune este urâtă (non-frumos și/sau urât). În felul acesta sunt fixate și limitele teoriei empatiei, căci există opere de artă care nu corespund creației artistice a atitudinii empatice.
Dacă forma artistică a obiectului este contrară vieții, adică anorganică sau abstractă, nu putem să ne transpunem viața în ea. Tot Lipps scria „Ceea ce percep empatetic este viață în mod cu totul general”. Ne putem transpune doar în forme organice, adevărate potrivit cu natura și dotate cu voința vitală. Și totuși există o altă formă de artă, principial alta, un stil opus vieții, care neagă voința vitală, se deosebește de viață și revendică cu toate acestea, frumusețe. Acolo unde creația de artă produce forme contrare vieții, anorganice, abstracte, nu mai poate fi vorba de o voință artistică izvorâtă dintr-o nevoie de empatie, ci mai degrabă de o nevoie nemijlocit opusă empatiei, deci de o tendință de oprimare a vieții. Polul opus al nevoii de empatie pare a fi impulsul către abstracțiune.
Empatia este un fel de proces de percepție, caracterizat de transferul afectiv al unui conținut psihic esențial în obiect. Conținutul acesta este astfel asimilat subiectului și este atât de legat de el, încât subiectul se simte, în obiect. Cu toate acestea, subiectul nu se simte ca proiectat în obiect, ci obiectul empatetizat îi apare ca însuflețit și vorbind din sine însuși. Proiectia este în sine și de regulă un eveniment inconștient care nu se află sub control conștient. De regulă, proiecția transferă conținuturi inconștiente în obiect, motiv pentru care empatia este denumită în psihologia analitică și transfer (Freud).
Empatia presupune o disponibilitate, o încredere a subiectului față de obiect. Empatia este o mișcare disponibilă ce vine în întâmpinare, o mișcare ce transferă conținutul subiectiv în obiect și provoacă astfel o asimilare subiectivă, cauză a unei bune înțelegeri, reale sau simulate, între subiect și obiect. Empatia este deci o extraversie. Empatia presupune că obiectul este cumva vid și că ea îl poate umple cu propria-i viață. Prin actul inconștient care premerge empatiei, puterea obiectului este depotențializată sau supracompensată, prin aceea că subiectul se supraordonează inconștient și rapid obiectului. Supraordonarea poate avea loc doar inconștient printr-o întărire a semnificației subiectului. Ceea ce poate fi efectul unei fantezii inconștiente care fie devalorizează obiectul, fie înalță subiectul și îl supraordonează obiectului.Abia astfel apare acea declivitate de care are nevoie empatia pentru a transfera conținuturile subiective asupra obiectului.
Abstractia, în schimb, presupune că obiectul este cumva viu și activ și încearcă de aceea să se sustragă influenței sale, să se îndepărteze de el. Atitudinea abstractizantă este deci producătoare de introvertire. Această însușire de a crea spaimă față de obiect, este și ea o proiecție, respectiv un transfer, dar unul de natură negativă. Deci actului de abstracție îi premerge un act inconștient de proiecție, în care conținuturi negativ accentuate sunt transferate asupra obiectului.
Carl Jung, 2004, vol. 6
