Întreaga psihologie a individului este orientată în funcție de atitudinea ei generală. Cu toate că legile psihologice generale sunt valabile pentru toți, ele nu caracterizează niciodată individul singular, căci modul acțiunii lor este complet diferit, în funcție de atitudinea habituală.
Atitudinea este acea dispoziție a psihicului de a acționa sau reacționa într-o anumită direcție. Denumind acel fenomen particular, respectiv faptul că anumiți stimuli acționează uneori puternic, alteori slab, alteori nu acționează deloc, conceptul de atitudine este foarte important pentru psihologia fenomenelor sufletești complexe. A fi orientat atitudinal înseamnă: a fi pregătit pentru ceva anume, chiar dacă acest ceva anume nu este conștientizat, căci a fi orientat atitudinal echivalează cu a avea o direcție aprioritică spre ceva precis, indiferent dacă acesta este sau nu reprezentat mental. Atitudinea, sau disponibilitatea, constă în faptul că există o anume constelație subiectivă, o anume combinație de factori psihici sau conținuturi care fie determină acțiunea într-o direcție sau alta, fie concep într-un fel sau altul un stimul exterior.
Distincția între conștient și inconștient este necesară deoarece atitudinea are întotdeauna un punct de orientare care poate fi conștient sau inconștient. În acest sens, dualitatea atitudinii este un fenomen normal care se manifestă supărator numai atunci când unilateralitatea conștientă este excesivă. Atitudinea semnifică o așteptare, iar așteptarea acționează întodeauna selectiv și orientativ. Un conținut accentuat în orizontul conștiinței alcătuiește o anume constelație echivalentă cu o anume atitudine care favorizează percepția asemănătorului și inhibă percepția neasemănătorului. El își produce astfel atitudinea care îi corespunde. Acest fenomen este o cauză esențială a unilateralității orientării conștiente. Acest fapt ar duce la o pierdere deplină a echilibrului dacă în psihic nu ar exista o funcție autoreglatoare, compensatoare care corectează atitudinea conștientă.
Factorii capabili să influențeze substanțial psihicul și care determină o anumită atitudine sunt: dispoziția înnăscută, influența mediului, a educației, al experiențelor de viață, al opiniilor și convingerilor dobândite prin diferențiere, al reprezentărilor colective. De exemplu, cineva care resimte deosebit de profund caracterul neplăcut al vieții va avea, în mod firesc, o atitudine conștientă care așteaptă permanent ceva neplăcut (o expectanță neplăcută). Această atitudine excesiv conștientă este compensată de o atitudine inconștientă orientată spre plăcere. Cel reprimat se așteaptă întotdeauna la reprimare, de aceea atitudinea lui inconștientă vizează puterea și superioritatea.
Cât de enorme sunt diferențele individuale se vede poate cel mai bine în problema plăcerii și a neplăcerii. Există oare ceva care să nu stârnească omului, după caz, fie plăcere, fie neplăcere? Orice instinct se poate subordona altuia, orice funcție se poate subordona alteia, dându-i ascultare. Instinctul eului sau instinctul puterii se poate pune în slujba sexualității sau, dimpotriuvă, o poate supune pe aceasta. Gândirea înnăbușă tot restul sau simțirea absoarbe gândirea și senzația; totul depinde de atitudinea care domină.
În practică, se pot distinge anumite tipuri de atitudine în măsura în care se pot distinge și anumite funcții psihice (gândire, simțire, intuiție, senzație). De regulă, dacă o funcție ajunge să predomine, atunci apare și o atitudine tipică (intelectualul, afectivul, senzitivul, intuitivul). În afară de aceste tipuri de atitudine pur psihologică, al căror număr s-ar putea înmulți, există și tipuri sociale, anume acelea care poartă pecetea unei reprezentări colective. Aceste atitudini determinate colectiv sunt foarte importante, în unele cazuri chiar superioare ca însemnătate atitudinilor individuale.
Carl Jung-Tipuri psihologice
